Plăcile Video Fac Parolele Inutile

Conținutul acestui articol nu mai este de actualitate!

Probabil ați observat că în ultimul timp, tot mai multe site-uri și tot mai multe programe vă cer să introduceți o parolă puternică atunci când vă creați contul. Totul pentru a vă proteja împotriva atacurilor de tip brute force (forță brută). Dar odată cu avansul tehnologiei, și a faptului că plăcile grafice performante au devenit tot mai accesibile, mai sunt suficiente aceste eforturi de securitate?

Cu ajutorul unei plăci video Radeon 5770 și a unui soft specializat, o parolă de forma “fjR8n” poate fi spartă de procesor în aproximativ 24 de secunde, cu o viteză de 9,8 milioane de parole încercate pe secundă. Placa grafică însă face ca întregul proces să dureze mai puțin de o secundă, viteza acesteia fiind de 3,3 miliarde de parole încercate pe secundă.

Dacă creșteți parola la șase caractere, o parolă de forma “pYDbL6” poate fi spartă de CPU într-o oră și 30 de minute, iar de GPU în numai patru secunde. Dacă mai adăugați încă un caracter pentru a forma o parolă de șapte caractere, CPU-ul ajunge să spargă parola în patru zile, în comparație cu placa video, căruia îi ia doar 17 minute și 30 de secunde.

Adăugarea de simboluri în parolă o face mai greu de spart, dar tot nu sunteți în siguranță! O parolă de șapte caractere de forma “F6&B gh” (observați spațiul) îi va lua procesorului aproximativ 75 de zile pentru a o sparge, în timp ce placa video termină în doar șapte ore.

Atac Brute Force

Dar nu vă panicați încă! Majoritatea site-urilor și a aplicațiilor au măsuri de securitate suplimentare, care împiedică atacurile de tip brute force. Nu veți putea introduce mai mult de trei parole consecutive înainte ca procesul de autentificare să fie întrerupt. În cazul Windows-ului, vi se va cere să restartați sistemul. În cazul conturilor în bancă, acestea se vor bloca automat, fiind necesară deplasarea la bancă pentru deblocarea acestora.

În viitor probabil că se va trece la parole biometrice, bazate pe scanarea amprentelor sau scanarea irisului. Iar procesul de autentificare va deveni unul fizic și nu unul virtual, așa cum era până acum. Având în vedere viteza cu care tehnologia avansează, acel viitor nu va fi prea îndepărtat.

Sfatul meu pentru moment este să vă schimbați parolele cât mai des posibil și să folosiți parole mai lungi de 15 caractere. Puteți folosi propoziții întregi, sau chiar fraze, pentru a vă aduce aminte cu ușurință parolele (asta depinde de site sau aplicație). Dar cea mai sigură opțiune este să folosiți aplicații pentru stocarea parolelor cum sunt LastPass sau Dashlane.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă rugam să ne acordați un like pe pagina noastră de Facebook și să distribuiți acest articol și prietenilor voștrii.

Conținutul acestui articol nu mai este de actualitate!